În agitaţia, viteza şi stresul cotidian caracteristice lumii moderne, câţi dintre noi, oamenii mari, mai avem răgazul să visăm cu ochii deschişi? Să ne imaginăm viaţa în zeci de culori şi să ne bucurăm de ea exact aşa cum este, cu bune şi cu rele? Să plutim în lumi de poveste şi să fim fericiţi cu puţin? Câţi dintre noi mai pastrează crâmpeie din inocenţa copilariei şi se umplu de bine şi de frumos la primii fulgi de nea sau la culorile curcubeului? Poate mai sunt unii, dar majoritatea ne luăm cu viaţa şi … uităm să trăim, să visăm, să fim fericiţi.
O mână de copii de şcoală generală “visează” frumos şi îşi împart visele pictate sau compuse pe hârtie cu noi ceilalţi, care poate am uitat să visăm sau poate nu mai avem timp să dăm viaţă viselor noastre. La rugămintea Fundaţiei NOI CITIM, moara de hârtie a strâns la un loc într-un fel de carte meşteşugită cu mare drag, numită “Vis de copil” creaţiile artistice ale puştilor şi iată ce a ieşit:
Ne place să credem că “Vis de copil” este creaţia copiilor care am fost odată, sensibili, talentaţi, iubitori de frumos şi care în drumul devenirii s-au uitat pe sine, dar care treptat se redescoperă într-un … vis de copil.
Şi pentru a intra şi voi puţin alături de noi în aventura legării acestei mari şi grele cărţi unicat (50 cm/70 cm), vă destăinuim în premieră câteva imagini ale muncii de creaţie:
Cartea a fost alcătuită din 55 de desene pe carton, separate între ele de file de calc pe care au fost imprimate poezii şi poveşti scrise de autorii desenelor. Coperta a fost realizată din catifea albastră şi hârtie manuală cu inserţii de flori. Cotorul a fost realizat din piele întoarsă maro. Legătură japoneză dublă, cu sfoară de iută.
6 comentarii până acum
Lasă un comentariu
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>






Felicitari! E grozav ce ati facut!
Comentariu prin Veronica 16 decembrie 2009 @ 17:57de vis…:)) bravo!
Comentariu prin ioana 16 decembrie 2009 @ 20:59MMM
Comentariu prin Dinu 16 decembrie 2009 @ 22:09Foarte ingenios, sa traiti.
Felicitari si multa bafta mai departe.
Se pare ca legaturile orientale inca ne atrag cel mai mult.
Cu stima
DInu
Multumim tuturor pentru aprecieri! Nu prea aveam de ales, pentru ca desenele erau facute pe foi individuale si nu aveam cum sa facem fascicule din ele. Desi recunoastem ca ne plac mult cusaturile japoneze
Am primit acum saptamana o carte intreaga despre legatura japoneza – abia asteptam sa o si punem in practica!
Comentariu prin moara de hartie 16 decembrie 2009 @ 22:16pacat ca sunteti in bucuresti,daca erati in galati va faceam o vizita cu copii de la gradinita sa vada si ei ce lucruri minunate se pot face prin reciclare.
Comentariu prin gilda 25 februarie 2010 @ 16:33multa imaginatie si creativitate in continuare!
Multumim pentru aprecieri – nimic nu ne impiedica sa venim si la Galati
Deocamdata inca suntem prinsi cu amenajarea atelierului, dar in curand vom mai si iesi din Bucuresti.
Comentariu prin moara de hartie 28 martie 2010 @ 15:59