moara de hârtie

Anul trecut, într-o zi toridă de august,  după inaugurare, o micuță doamnă, numai energie și zâmbet a pășit în curtea Morii de hârtie. Auzise despre noi, vizitase moara și surprinsă de ceea ce descoperise, se reîntorsese să ne cunoască și să scrie despre noi în ediția a II-a a Monografiei Comanei.

Trecuseră doar câteva săptămâni de când inaugurasem Moara de hârtie, iar reacția și propunerea ne luase pe nepregătite. Zâmbeam ca niște școlari care sunt lăudați de părinți, căci doamna Valeria Picu, îmbrățișându-ne părintește ne spunea cu încântare:  “Dar ce lucru frumos ați făcut aici. Oamenii din Comana trebuie să fie fericiți. E minunat. ” Iar noi, parcă încercând să ne convingem că am auzit bine, o întrebam cu emoție în glas: “Chiar vă place la noi? Tare ne mai bucurăm.”

Am iubit-o din prima clipă pe femeia aceea numai suflet și zâmbet. Căci doamna Picu era un om-înger, de-o bunătatate, o noblețe sufletească și o candoare rar întâlnite…O ființă caldă și plină de iubire, care răspândea lumină în jur.

Da…era. Căci de astăzi doamna Valeria Picu nu mai este printre noi… Este probabil înger, într-o lume mai bună…

Nu știu de ce, dar din noiembrie până acum, de când s-a lansat ediția a II-a a Monografiei Comana, parcă n-am găsit momentul să vă arătăm textul publicat de doamna Picu despre Moara de hârtie. Vi-l arătăm astăzi ca un omagiu adus unui Om minunat, atât de drag nouă, împreună cu diploma de cetățean de onoare al Comanei, realizată la moară. Un Om care fără să fi avut rădăcini în Comana, s-a simțit dintotdeauna de-a locului, așa cum declara chiar dumneaei.

Dumnezeu să vă odihnească în pace, doamna Picu. Ne simțim onorați că v-am cunoscut și vă suntem recunoscători pentru tot.