moara de hârtie


De ce hârtie manuală?
7 Iunie 2009, 19:30
Filed under: hârtie | Etichete:

Nu ştiu cum ajung să-ţi placă unele lucruri şi de ce unele îţi plac mai mult decât altele, cert este că îţi imprimă o stare de bine, de linişte, de împăcare cu tine şi cu ceilalţi, de bucurie inexplicabilă, dar necesară.

Şi aşa cum în viaţă avem nevoie de prieteni, adică de oameni care ne plac (în ambele sensuri), mai avem nevoie de activităţi, preocupări, interese, care să ne relaxeze, să ne bucure, ori să contribuie la împlinirea noastră.

De unde şi cum a apărut, nu stiu, dar dintotdeauna am avut o preferinţă pentru hârtie. Păstram cu sfinţenie sau adunam cu perseverenţă (după caz), bucăţelele de hârtie mari şi mici care nu aveau  întrebuinţare la alţii. La mine toate îşi găseau loc bun de răsfăţ căci toate mă chemau în tăcere să le ascult poveştile trecute sau viitoare. Nimic deosebit până aici.

Apoi am descoperit hârtia manuală.

La început, hârtia manuală mi-a părut a fi doar „altceva”. Apoi, când te apuci să o faci chiar tu, lucrurile se schimbă. Acel „altceva ” se transformă în „ceva” unic, natural, diferit de tot ceea ce ai văzut până atunci. Vezi cum din mâinile tale iese ceva atât de frumos şi totuşi atât de simplu de făcut. Mi s-a părut incredibil să reconstitui manual o foaie de hârtie. Fără „arsenal” profesionist şi fără o experienţă prealabilă, să te aventurezi în a face hârtie  şi să-ţi şi iasă din prima, este aproape o minune.

De ce îmi place hârtia manuală?

Pentru toate câte am descoperit despre ea până acum şi pentru toate câte le voi afla. Pentru că îmi place consistenţa, structura, culoarea, forma, senzaţia pe care mi-o trezeşte. Pentru că mă atrage frumosul din ea. Pentru că-i rară şi deci preţioasă şi nu-i chiar la îndemâna oricui. Pentru că e un secret pentru mulţi şi pentru mine începe să nu mai fie. Pentru că este uimitor câtă libertate îţi dă să o transformi, explorezi, combini, modelezi, atât cât te ţine imaginaţia… şi toate astea, cu mâinile tale. Pentru că mi se pare că are ceva unic şi special care se „asortează” cu bunul gust.

Fie ea ambalaj sau conţinut, hârtia manuală este un fel de dichis. Este frumos, calitate, tradiţie, original, ecologic, simplu, complex, util.

Încercaţi şi o să vă placă!

Anunțuri

Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: