moara de hârtie


Mulțumim 2010, Bine-ai venit 2011!
1 Ianuarie 2011, 21:57
Filed under: jurnal, moara

Ne-am despărțit de 2010 gândindu-ne la ce a însemnat anul acesta pentru Moara de hârtie.

Dacă în prima parte a anului am început să scoatem Moara de hârtie în lume și am așteptat cu răbdare schimbări pozitive, în a doua parte am fost răsplătiți cu ceea ce ne doream. 6 luni de căutări ne-au convins că există o logică în toate și că lucrurile în care crezi se întâmplă. Și știți când? Atunci când ajungi la capătul puterilor și al răbdării, când simți că ai explorat toate posibilitățile și că nu mai e nicio speranță, atunci se întâmplă o minune! Când, după toate întâmplările potrivnice, reușești să mai crezi că e posibil, îți primești răsplata. Parcă nu-ți vine a crede, dar chiar așa e. Ești atât de fericit încât nu știi cum să te bucuri și să mulțumești. Simți cum a meritat tot timpul pierdut și toată energia. Și ești liniștit… Dar e o liniște activă, pentru că drumul continuă, iar mintea o ia din nou razna și începe să viseze frumos la ce–o să fie…Căci frumos o să mai fie, oameni buni! 🙂  Și asta datorită vouă! Știți de ce? Pentru că a fost un an al întâmplărilor miraculoase care ne-au scos în cale oameni luminoși, cu povești frumoase care s-au intersectat cu povestea noastră.

De aici, au apărut minunate oportunități de a colabora cu: Alomoda, Ateliere fără frontiere, Biblionet România, Fundația Calea Victoriei, AdLittera, Scrisoarea Mea. Tot anul acesta am avut bucuria de a lucra la mai multe seturi de invitații la evenimente importante din viața unor oameni deosebiți:  Andreea & Adi, Gabi & Gabi, Mirabela & Ciprian și de a concepe albume și agende pentru Marius & Dani, Adriana & Rareș, Cristina, Ana. Am încheiat anul, lucrând la prima ediție limitată de cărți-jurnal,  Christmas ThREE Book, o carte magică de care suntem foarte mândri.

Cât despre 2011, se spune că așa cum este în prima zi a anului, așa va fi tot anul. Prin urmare dacă astăzi a fost o zi cu soare blând, cu liniște și calm, așa va fi anul și de acum înainte. Frumos și bun, în care ne vom bucura, în tihnă, de momentele și oamenii din viața noastră. Cu energie și optimism care să ne fie unelte în a ne realiza visele. Cu bucuria de a face totul cu suflet și răbdare. Cu înțelegere, generozitate și toleranță față de noi înșine și față de ceilalți!

Să aveți un an frumos!

Anunțuri

Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: