moara de hârtie


Cum a fost la inaugurarea Morii de hârtie din Comana
8 August 2011, 08:47
Filed under: istorie, jurnal

Emoţionant şi magic! 🙂 Așa am simțit și noi, așa ne-au spus-o și cei care au participat la acest eveniment unic în viața noastră. Am fost teribil de agitați până la orele 18.00. Am muncit la pregătirea spațiului Morii de hârtie până înainte de eveniment, și tot mai găseam ceva de făcut :). Am avut emoții și ne-am făcut griji pentru o mulțime de lucruri, de la vreme până la faptul că nu va ajunge la timp roata morii, dar totul a decurs foarte bine. Soarele a început să strălucească, iar  spre după – amiază, am privit încântați cum un vânticel de Comana, învârtea cu blândețe roata Morii de hârtie.

Primii oaspeții ai evenimentului au fost Părintele stareț al Mănăstirii Comana, Mihail Muscariu, însoțit de încă 2 Părinți de la Mănăstire, apoi Părintele Marian Ciocănel de la Parohia Sfintei Cruci din Comana și Părintele Ciprian Cîrstea de la Parohia Stănești II, oameni pe care i-am simțit tot timpul aproape de noi și care ne-au bucurat enorm cu prezența dumnealor.

Apoi, au venit rând pe rând ceilalți oaspeți calzi, entuziaști, încântați de Moara noastră, de poveștile din jurul ei, de atmosfera care o înconjoară.

Slujba de sfințire a fost cu totul specială, mai ales că avea loc într-o zi de praznic împărătesc, Schimbarea la față a Domnului. În timpul ei, am început să ne liniștim și să ne dăm seama că totul e minunat așa cum e, chiar dacă  în dorința noastră de perfecțiune, am mai fi găsit lucruri de pregătit.

Părintele Stareț  Mihail ne-a emoționat până la lacrimi atunci când a luat cuvântul și ne-a împărtășit gândurile dumnealui despre noi și Moara de hârtie. Ne-a reamintit că acolo, la Moara de hârtie, ne aflăm în cel mai înalt loc din Comana, pe Dealul Morii și ne-a urat printre altele ca aici să ne găsim liniștea sufletească.

Apoi, au urmat „discursurile” noastre, pline de emoțiile inerente unui moment special, pe care îl așteptam de mult timp. 🙂

Am tăiat simbolic o panglică, am băut șampanie, am mâncat prăjituri făcute în casă de noi și de alți prieteni ai Morii  (cărora le mulțumim din inimă), am făcut cu toții hârtie, am legat caiețelele inaugurării Morii de hârtie și fiecare și-a tipărit câte o amintire a acestui moment. În Cartea oaspeților Morii de hârtie am adunat deja primele gânduri și urări de bine din partea primilor vizitatori care ne-au călcat pragul. Cartea este în continuare deschisă tuturor celor care ne vor vizita.

Special pentru acest eveniment, am pregătit un document – amintire, un hrisov întocmit pe pergament și caligrafiat în stilul manuscriselor medievale românești, care a fost  semnat de fondatori, de Preoţii Slujitori și de câțiva martori. Mulțumim lui Dan Rusen pentru această minunată amintire de la inaugurarea Morii de hârtie.

A fost o seară de neuitat, în care ne-am bucurat unii de alții în atmosfera magică de la moară. De fapt, asta este și ideea centrală a Morii de hârtie, să fie un spațiu primitor în care să ne simțim cu toții bine și să putem crea spre bucuria și folosul celorlalți.

Încă o dată mulțumiri speciale tuturor celor care au crezut în ideea Morii de hârtie și ne-au ajutat să ajungem în acest moment. Fiți alături de noi în continuare, vă promitem că vom face tot ce ne stă în putinţă ca Moara de hârtie  să crească mare şi să aducă multă bucurie.

Tăierea panglicii

Roata Morii de hârtie

Echipa

PS: 1.Revenim în curând cu mai multe poze. Cine a imortalizat evenimentul este rugat insistent să ne trimită și nouă dovezile foto:)

        2. Mulţumim lui Dan Piersinaru pentru imagini şi le aşteptăm şi pe celelalte.

Anunțuri

2 comentarii so far
Lasă un comentariu

[…] ca plăcinţelele ce aşteptau oaspeţii şi cu o vibraţie pozitivă de necuprins. Deşi era o seară mare, din primele momente am simţit că nu e nimic ce ar putea ieşi prost. Sigur că toţi am avut […]

Pingback de Voi, interioarele şi Moara de Hârtie « Blog Archive « C A B I N T H E S K Y

[…] Continuarea la: Cum a fost la inaugurarea Morii de hârtie din Comana […]

Pingback de Inaugurarea Atelierului-Muzeu Moara de hârtie din Comana! « Promovam Comana




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: