moara de hârtie


Program de vizitare – Vara 2014
18 Iunie 2014, 10:12
Filed under: muzeu, prieteni | Etichete: , ,

A venit vara cu zilele ei lungi și fierbinți, cu bucuria pe care ți-o dau aerul cald, strălucirea soarelui, frumusețea naturii. Vara aduce cu ea și dorința de a fi în natură.

La Comana, deși foarte aproape de București, suntem în mijlocul naturii. Pe lângă plimbările în aer liber prin Parcul Natural Comana sau Delta Neajlovului, vizitarea Mănăstirii Comana sau a Resortului Casa Comana, vă invităm să vizitați și draga noastră Moară de hârtie. Aici veți descoperi un fel de ”capsulă a timpului”, ce păstrează vie o parte din istoria cărților și a tipografiei, altfel spus, a trecutului artei grafice românești. În cadrul vizitei, veți putea vedea echipamente istorice de legătorie de carte și tipar, gravuri și documente vechi și nu în ultimul rând, atelierul de realizare a hârtiei manuale. Pornind de la acestea, vom povesti despre ele, despre noi, despre voi, cu bucurie.

Roata

Moara de hârtie nu este un muzeu obișnuit, finanțat din fonduri publice, ci o inițiativă particulară, un proiect de suflet pe care ne străduim să-l creștem cât mai frumos de aproape 3 ani în Comana. În general, organizăm ateliere de hârtie manuală și tipar manual sau vizite pentru grupuri organizate, dar pentru vizitele din week-endurile acestei veri, am ales să nu avem o taxă de vizitare, ci fiecare dintre vizitatori va putea contribui cu o donație care ne va ajuta să continuăm povestea Morii de hârtie.

Ne găsiți la Moară în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 12.00 și 18.00, în perioada 21 iunie31 august. Programul pe care vi-l propunem este orientativ și poate fi modificat în funcție de cereri și de disponibilitatea noastră. Dacă vor apărea modificări în program, vom anunța pe pagina de Facebook. Pentru a ne organiza mai bine, vă rugăm să ne anunțați că veniți, scriindu-ne la: echipa@moaradehartie.ro.

Dacă sunteți curioși ce veți găsi la Moara de hârtie, puteți citi aici câteva din impresiile vizitatorilor noștri de până acum. Mai multe mesaje găsiți în Cărțile de impresii, în care vă invităm să ne lăsați și voi un gând când veți trece pe la noi.

Vă mulțumim și vă așteptăm cu bucurie!

Update: Mulțumim pentru vizitele primite în luna iunie și iulie. Între timp, noi am primit vești bune, care conturează din ce în ce mai frumos povestea noastră, dar în același timp ne solicită și ne ocupă mult timp. Din acest motiv, am decis ca perioada de vizitare din week-end să se încheie acum la începutul lunii august. Așadar, ultima zi de vizitare din acest sezon va fi sâmbătă, 2 august, între orele 12-18. Vom redeschide vizitele într-un context nou și mult mai amplu. Mai multe detalii, în perioada următoare.

Vom organiza în continuare, la cerere, de luni până sâmbătă, ateliere pentru grupuri de copii sau adulți, deci nu ezitați să ne contactați dacă doriți să participați la unul dintre atelierele noastre.

Cu drag,

Echipa Moara de hârtie

Anunțuri

Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: