moara de hârtie


Moara de hârtie împlinește 6 ani!
26 Iulie 2017, 09:21
Filed under: ateliere, muzeu, prieteni, satul mestesugurilor

Pe 5 și 6 august sărbătorim Moara de hârtie! Împlinim 6 ani de când la Comana, pe Dealul Morii, Moara noastră s-a pus pe învârtit și măcinat vise și povești!

Profităm de această ocazie pentru a vă invita pe la noi să sărbătorim împreună acest eveniment special. Va fi cu zâne împâslite din poveşti frumos urzite, cu poezie, muzică, moriști și meşteşuguri felurite: hârtie manuală, tipar manual, ţesut, păpurit, fierărie, modelaj ceramică, lemnărit.

Iată ce v-am pregătit!

Atât sâmbătă, cât şi duminică, de la orele 14.00, împreună cu Crina Manolescu de la Oaia primordială vă invităm părinţi şi copii la un atelier pozneț de creat zâne împâslite, din lână. Atelierul se adresează copiilor peste 6 ani, însoțiți de un părinte – sau mai bine zis părinților însoțiți de cel puțin un copil, dar și adulților care doresc să participe singuri. Costul atelierului este de 60 de lei pentru o echipă (copil – părinte), 100 de lei pentru doi frați care participă însoțiți de un părinte și 50 lei pentru adulții care participă singuri la atelier, aceste sume acoperind  nu doar împâslirea unei zâne, fereastră spre o altă lume, ci şi accesul în Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor, cu toate minunile lui. Atelierul durează aproximativ o oră și jumătate.Pe lângă toate acestea, fiecare echipă va primi la atelier și ultimul număr al revistei Ghidul pozneţ de cultură, o altfel de aventură!

Înscrieri pentru atelierul de zâne la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723266262.

Având în vedere că hârtia manuală este meşteşugul cu care a început aventura noastră acum şase ani, o foaie de hârtie este ceea ce vă oferim în dar, la ceas  aniversar! Tot în dar, copiii îşi vor putea face în ambele zile morişti din hârtie, adevărate baghete magice de intrat fără de veste în poveste!

Moara de hârtie fiind iubitoare de poezie și pentru că este 6AniVersAre, vă invită să aduceţi sâmbătă la ora 16.00 şi versurile preferate, pentru momente inspirate. După care, de la orele 18.00, vă aşteptăm la un frumos concert folk cu Ana-Maria Dumitru, pentru o sâmbătă de vară în acorduri de chitară!

Şi pentru că de sute de ani hârtia şi tiparul merg mână-n mână, ne-am gândit ca şi de Ziua Morii să le aducem împreună. Aşa că pe 6 august sunteţi invitaţi, nu doar să faceţi hârtie manuală, coală cu coală, ci şi să tipăriţi, la ora 16.00, un text cules literă cu literă, ca odinioară.

De la orele 18.00, Ansamblul Fluieraşii din Comana, condus de domnul învăţător Ionel Cucu, va face ca şi ziua de duminică să se termine tot cu muzică!

Nu-i așa că v-am dat suficiente motive să vizitați Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor pe 5 și 6 august?

Vă aşteptăm cu veselie la zilele Morii de hârtie!

Anunțuri

Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: