moara de hârtie


ATELIER DE OPINCĂRIT

În data de 1 iulie 2017, prietenii de la Asociația Zestrea Bisoceană vin în Satul meșteșugurilor să ne învețe să facem opinci.

În cadrul celor două ateliere, participanții vor asculta povești despre istoria opincilor dar își vor şi confecționa opinci din piele şi vor și pleca acasă cu ele.Costurile sunt 60 de lei perechea pentru copii și 80 de lei perechea pentru adulți. Însoțitorii care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.

Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.

Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!



ATELIER DE PÂINE CU MAIA

Sâmbătă, 10 iunie, orele 14.00, vă invităm la un eveniment menit să ne iniţieze în tainele unui aliment primordial, încărcat de semnificaţii şi simboluri, al cărui destin se împleteşte de mii de ani cu cel al omului – pâinea. Hrană esenţială, pâinea – căci despre ea este vorba – este viaţă, bucurie, jertfă şi comuniune.

Împreună cu Corina Munteanu de la Atelierul de pâine, vă aşteptăm în Satul meşteşugurilor să  descoperim secretele pâinii tradiţionale cu maia şi să ne bucurăm de un moment – resursă pentru viaţă şi sănătate.

Evenimentul durează aproximativ trei ore, iar taxa de participare este de 100 lei de participant. Însoțitorii care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.

Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.

Vă așteptăm cu drag!



SĂ NE ÎMPRIETENIM CU ALBINELE!
12 Mai 2017, 16:47
Filed under: ateliere, prieteni, satul mestesugurilor

Dragi prieteni,

Sâmbătă, 20 mai 2017,  avem ocazia să ne reîntâlnim cu un bun prieten al Satului meșteșugurilorBee Man, pe numele lui adevărat Dragoş Neagoe, artist, apicultor profesionist şi tătic, pasionat de viața albinelor.

Atelierul la care vă invităm este despre:
– cum se organizează albinele în stup
– rolul pe care îl are regina – numită şi matcă în cadrul familiei de albine
– despre stadiile de dezvoltare ale albinelor (ouă, larve, nimfe)
– anatomia lor, durata de viaţă, ocupaţiile prin care trece fiecare albină de-a lungul vieţii ei.

Vom afla împreună: ce este polenizarea, din ce este făcută mierea, vom pipăi, mirosi şi gusta produsele stupului – miere, fagure, polen, propolis – şi ne vom proba în costum şi mască de apicultor. Vom putea vedea pe viu cutia stupului în care locuiesc albinele, dar și uneltele apicultorului: daltă, perie, afumător, furculiţă de descăpăcit, faguri cu ceară de albine şi rame din lemn.

Atelierele vor fi organizate în Satul meșteșugurilor la orele 14.00 și 17.00. Taxa de participare este de 35 lei de persoană. Părinții care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.

Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.

Vă invităm să ne împrietenim cu albinele și unii cu ceilalți sau, cum bine zice Bee Man: Let’s bee friends!



ATELIERUL DIN COPAC

Sâmbătă, 13 mai, de la ora 15:00, vă invităm la un atelier de poveste: Atelierul din copac, cu scriitoarea Iulia Iordan! În cadrul atelierului, inspirat de cartea „Luli și căsuța din copac”, scrisă de Iulia Iordan, copiii sunt invitați, pe de o parte, să exploreze senzorial lumea copacilor: frunze, scoarță, rădăcini, rășină, crenguțe, semințe, muguri, diverse esențe de lemn, etc. Pe de altă parte, copiii vor fi introduși într-o lume cu povești vechi despre plop și salcie, vor participa apoi la jocuri de grup prin care vor afla despre fragilitatea ecosistemelor pădurii, vor compara propriile amprente cu cele ale arborilor, vor afla despre copacul vieții și, în funcție de vreme, împreună cu întregul grup vor observa lumea vie a copacilor din împrejurimi. La partea practică a atelierului, copiii vor realiza căsuțe din hârtie de agățat în copaci, decorate cu elemente naturale.

Citește în continuare



Lansarea nr. 13 din Ghidul pozneţ de cultură
24 Aprilie 2017, 15:19
Filed under: ateliere, hârtie, moara, prieteni, satul mestesugurilor

Sâmbătă, 29 aprilie 2017, orele 14.00, vă invităm cu mare bucurie să participați la lansarea unui nou număr al revistei Ghidul pozneț de cultură, o revistă superbă, foarte iubită de către copii și nu numai. Și, nici că se putea lansa un număr mai potrivit la Moara de hârtie, decât cel dedicat cărților și hârtiei.

Evenimentul lansării va începe la orele 14.00 cu atelierul “Povești din hârtie” coordonat de Iulia Iordan, educator muzeal în cadrul Asociației Da’ de ce. Copiii vor avea ocazia să afle povești interesante din trecutul hârtiei prin intermediul kamishibai (în japoneză – teatru de hârtie), iar la final, participanții vor realiza la Moara de hârtie și câte o foaie de hârtie manuală, pe care și-o vor lua acasă ca amintire.

Taxa de participare este de 30 lei/participant și include atât participarea la atelier, vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor și foaia de hârtie manuală.
Părinții care însoțesc copiii la atelier vor achita și ei taxa de participare.

Pentru înscrieri şi detalii vă rugăm să ne contactați la adresa echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.

Vă așteptăm pe toți cu mare drag, pozneți mici și mari!



Ateliere de Crăciun la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor – pentru școli și grădinițe
9 Noiembrie 2016, 18:44
Filed under: ateliere, satul mestesugurilor

Dragi prieteni,

Crăciunul se apropie, așa că am pregătit și noi atelierele de sărbători la Moara de hârtie și în Satul meșteșugurilor.

ornamente-lut

Iată ce vă propunem:

Atelierul de decorațiuni pentru un Crăciun de poveste, în cadrul căruia participanții își vor lăsa creativitatea să zburde și vor realiza din hârtie manuală, hârtie reciclabilă, sfori, nasturi și alte materiale, globulețe și decorațiuni de brad.

Din inimi și mâini ivite! – atelierul de felicitări lucrate manual își propune să-i sensibilizeze pe copii și să le insufle dorința de a dărui din inimă celor dragi felicitări create chiar cu mâinile lor. Felicitările vor fi realizate din hârtie cu inserții de plante, lucrată la Moara de hârtie din Comana.

Atelierul de tipărit și înTipărit felicitări cu bucurie!, în cadrul căruia participanții își vor tipări manual și vor crea felicitări de Crăciun, folosind materiale reciclabile.

Atelierul Lut cu drag pictat, pentru un brad fermecat! va transforma o banală bucată de lut ars într-o operă de artă, care transmite privitorului energia, sensibilitatea și talentul micilor autori.

Atelierul Papură împletim, Crăciun minunat pregătim!, în care împletim cu pricepere papura, participanții vor realiza din papură ornamente inspirate pentru bradul de Crăciun.

Pentru prezentări detaliate și înscrieri, ne puteți scrie la echipa@moaradehartie.ro sau suna la 0723-266262. Iar dacă aveți prieteni ce lucrează în domeniul educaţiei sau știți alte persoane interesate, nu ezitaţi să daţi informaţia mai departe! Promovând atelierele noastre, susțineți meșteșugurile și comunitatea din Comana!

Vă mulțumim!



Atelier de ţesut la război
13 Septembrie 2016, 16:33
Filed under: ateliere, satul mestesugurilor

Dragi iubitori de frumos,

V-aţi gândit vreodată să vă apropiaţi de unul dintre cele mai vechi şi mai uimitoare meşteşuguri practicate de om? Să pregătiţi urzeala, să înţelegeţi rolul iţelor şi al rostului, să mânuiţi suiveica şi spata, pe scurt, să ţeseţi la război, aşa cum au făcut vreme îndelungată bunicile şi străbunicile noastre?

untitledtesut

Dacă vă atrage această aventură şi doriţi să vă puneți în valoare îndemânarea, atenția, răbdarea, să faceţi cunoştinţă cu materialele, echipamentele şi produsele specifice acestei activităţi, să ascultaţi poveşti de demult şi, în primul rând să vă bucuraţi de tihna unei după-amieze de sâmbătă într-un loc liniştit, departe de zgomotul oraşului, vă aşteptăm în Satul meșteșugurilor din Comana, sâmbătă, 17 septembrie, la orele 14 pentru a ţese fire, poveşti, vise…

La sfârşitul atelierului vă veţi bucura de rodul activităţii voastre şi, pe lângă amintiri de neuitat, veţi lua acasă ceea ce cu rost aţi lucrat!

Acest atelier se adresează tuturor iubitorilor de frumos, inclusiv echipelor de copii şi părinţi. Recomandăm ca vârsta minimă a participanţilor să fie de 9 ani. Pentru că dorim ca toată lumea să se bucure din plin de acest străvechi meşteşug şi de roada lui – un şervet ţesut manual, în echipă, în cadrul atelierului, pe care fiecare participant îl va păstra ca amintire preţioasă dintr-o zi luminoasă, vă rugăm să vă rezervaţi trei ore pentru această activitate.

Taxa de participare este de 100 lei de persoană. Un părinte şi un copil achită 140 lei dacă lucrează în echipă şi creează împreună un singur obiect. Dacă doresc să ţeasă câte un şervet fiecare, atunci taxa de participare va fi 180 lei pentru cei doi membri ai familiei.

De asemenea, participanții la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, putând participa între timp la demonstraţii interactive de hârtie manuală, modelaj ceramică, împletit în papură.

Pentru alte detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.

Echipa Atelierului cu rost din Satul meşteşugurilor vă aşteaptă să ţeseţi împreună nu doar fire de bumbac, ci şi poveşti din gospodăriile de altădat’, snoave, ghicitori… momente de neuitat!