moara de hârtie


Ateliere la Muzeul Naţional al Literaturii Române
9 August 2017, 13:06
Filed under: ateliere, hârtie, muzeu, prieteni

Începând cu 26 iulie, până pe 30 august, dacă e miercuri, e Atelier de hârtie manuală în capitală!

La invitația Muzeului Naţional al Literaturii Române, copiii din București au ocazia să participe la o serie de ateliere gratuite de hârtie manuală, în spaţii pline de farmec și poezie, cum ar fi Casa memorială Tudor Arghezi – Mărţişor, Casa memorială George şi Agatha Bacovia, sau sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Înscrierile se fac printr-un mesaj pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional al Literaturii Române cu prenumele copilului şi vârsta, sau la numărul de telefon 0736 598 451.

Anunțuri


Moara de hârtie împlinește 6 ani!
26 Iulie 2017, 09:21
Filed under: ateliere, muzeu, prieteni, satul mestesugurilor

Pe 5 și 6 august sărbătorim Moara de hârtie! Împlinim 6 ani de când la Comana, pe Dealul Morii, Moara noastră s-a pus pe învârtit și măcinat vise și povești!

Profităm de această ocazie pentru a vă invita pe la noi să sărbătorim împreună acest eveniment special. Va fi cu zâne împâslite din poveşti frumos urzite, cu poezie, muzică, moriști și meşteşuguri felurite: hârtie manuală, tipar manual, ţesut, păpurit, fierărie, modelaj ceramică, lemnărit.

Iată ce v-am pregătit!

Atât sâmbătă, cât şi duminică, de la orele 14.00, împreună cu Crina Manolescu de la Oaia primordială vă invităm părinţi şi copii la un atelier pozneț de creat zâne împâslite, din lână. Atelierul se adresează copiilor peste 6 ani, însoțiți de un părinte – sau mai bine zis părinților însoțiți de cel puțin un copil, dar și adulților care doresc să participe singuri. Costul atelierului este de 60 de lei pentru o echipă (copil – părinte), 100 de lei pentru doi frați care participă însoțiți de un părinte și 50 lei pentru adulții care participă singuri la atelier, aceste sume acoperind  nu doar împâslirea unei zâne, fereastră spre o altă lume, ci şi accesul în Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor, cu toate minunile lui. Atelierul durează aproximativ o oră și jumătate.Pe lângă toate acestea, fiecare echipă va primi la atelier și ultimul număr al revistei Ghidul pozneţ de cultură, o altfel de aventură!

Înscrieri pentru atelierul de zâne la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723266262.

Având în vedere că hârtia manuală este meşteşugul cu care a început aventura noastră acum şase ani, o foaie de hârtie este ceea ce vă oferim în dar, la ceas  aniversar! Tot în dar, copiii îşi vor putea face în ambele zile morişti din hârtie, adevărate baghete magice de intrat fără de veste în poveste!

Moara de hârtie fiind iubitoare de poezie și pentru că este 6AniVersAre, vă invită să aduceţi sâmbătă la ora 16.00 şi versurile preferate, pentru momente inspirate. După care, de la orele 18.00, vă aşteptăm la un frumos concert folk cu Ana-Maria Dumitru, pentru o sâmbătă de vară în acorduri de chitară!

Şi pentru că de sute de ani hârtia şi tiparul merg mână-n mână, ne-am gândit ca şi de Ziua Morii să le aducem împreună. Aşa că pe 6 august sunteţi invitaţi, nu doar să faceţi hârtie manuală, coală cu coală, ci şi să tipăriţi, la ora 16.00, un text cules literă cu literă, ca odinioară.

De la orele 18.00, Ansamblul Fluieraşii din Comana, condus de domnul învăţător Ionel Cucu, va face ca şi ziua de duminică să se termine tot cu muzică!

Nu-i așa că v-am dat suficiente motive să vizitați Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor pe 5 și 6 august?

Vă aşteptăm cu veselie la zilele Morii de hârtie!



Atelier de tipar manual
15 Iunie 2017, 15:44
Filed under: ateliere, muzeu, prieteni, tipar | Etichete: , , ,

Duminică, 18 iunie, orele 14.00, vă invităm la Moara de hârtie din Comana la atelierul de tipar manual.

Ce este tiparul înalt? Cine erau zețarii și ce făceau ei într-o tipografie? Cum se culegeau literele pe vremuri? Cum se tipărește manual? Ce instrumente și ce echipamente se foloseau odinioară? sunt întrebări la care veți primi răspunsul la atelierul nostru. Și nu doar că veți afla informații noi sau veți vedea exponatele de tipar și legătorie din micul nostru atelier-muzeu, dar veți și tipări manual un text, pe care îl veți păstra ca amintire.

Taxa de participare pentru acest atelier este de 30 lei de persoană. Însoțitorii care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.

Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.

Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!



Comunicat de presă – Verna-cultura. Meşteşuguri tradiţionale în contextul arhitecturii contemporane

Asociația Moara de hârtie împreună cu Facultatea de Arhitectură a Universităţii „Spiru Haret” vă invită la evenimentul de încheiere al proiectului cultural „Verna-cultura. Meşteşuguri tradiţionale în contextul arhitecturii contemporane” desfăşurat în data de 17.11.2015, începând cu orele 17.00, la Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecţilor din România, situat în str. Jean Louis Calderon, nr. 48,  sector 2, Bucureşti. În cadrul evenimentului se va vernisa expoziţia itinerantă „Şcoala de vară Verna-cultura. Meşteşuguri tradiţionale în contextul arhitecturii contemporane” şi se va lansa Ghidul de bune practici, ambele prezentând activităţile derulate în cadrul proiectului.

Re-cunoașterea meseriilor tradiționale din domeniul construcțiilor reprezintă însăși re-cunoașterea specificului arhitecturii românești. Cu acest scop, Asociaţia Moara de hârtie în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură a Universităţii “Spiru Haret” şi Fundația Europeană pentru Dezvoltare Ecodurabilă a organizat în perioada 13–23 iulie 2015 Şcoala de vară „Verna-cultura. Meşteşuguri tradiţionale în contextul arhitecturii contemporane”, în localitatea Comana, jud. Giurgiu, adresată unui număr de 15 arhitecţi debutanţi şi finanţată din Fondul „Timbrul Arhitecturii”, prin intermediul Sesiunii de proiecte culturale 2015 a Uniunii Arhitecţilor din România.

poza site

Prin derularea Școlii de vară, tinerii arhitecți au avut posibilitatea să participe la module teoretice și practice care au avut ca scop cunoașterea tehnicilor de realizare a construcțiilor tradiționale de tip vernacular. Seminariile teoretice la care au participat au fost completate cu vizitarea unor obiective din satul Comana, edificatoare în domeniul practicilor de construcție vernaculară. De asemenea, tinerii arhitecți s-au implicat pe șantierul proiectului Satul meșteșugurilor, un proiect al Asociației Moara de hârtie, unic în România, atât prin modalitățile tradiționale de construcție, cât și prin obiectivele socio-educative și culturale pe care le urmărește – construcția unui mic sat dedicat meșteșugurilor tradiționale, care să fie o sursă de venit pentru comunitate.

Mai multe detalii despre acest proiect puteți afla pe pagina de facebook Școala de vară Verna-cultura, pe site-ul Asociației Moara de hârtie www.moaradehartie.ro și pe site-ul Universității „Spiru Haret” www.spiruharet.ro.

Persoana de contact: Lect.dr.arh. Andreea Matache, Universitatea „Spiru Haret”, initiator proiect

Telefon: 0728294218, email: arhmatache@yahoo.com



1, 2, 3 mai – Porți deschise la Moara de hârtie
22 Aprilie 2015, 17:35
Filed under: moara, muzeu, prieteni, proiecte | Etichete: , , ,

În zilele de 1, 2 și 3 mai, vă așteptăm cu bucurie să vizitați Moara de hârtie! Pe lângă vizitarea atelierului-muzeu, suntem dornici să vă povestim despre frumoasele noastre proiecte, să ne împărtășiți păreri, idei și, poate, să găsim împreună modalități de colaborare și sprijin.

După câțiva ani în care ne-am canalizat din ce în ce mai susținut eforturile către transformarea unei idei în realitatea care să dea frumusețe și sens vieților noastre, Moara de hârtie devine un loc din ce în ce mai apreciat deopotrivă de cei mari și de cei mici. Bucuria și încântarea pe care ne-au transmis-o de fiecare dată miile de vizitatori care au trecut pe la noi, ne-au convins că e minunat că am creat acest mic univers încărcat de povești și sensuri tainice.

Din 2009, de când ideea Morii de hârtie s-a înfiripat în sufletele noastre, multe au fost întâmplările prin care am trecut. Am trăit momente de o nespusă bucurie, am cunoscut oameni de o neasemuită frumusețe interioară și am reușit să plantăm semințe care au început să rodească. Cu trecerea timpului, ne-am dat seama că mai toți oamenii care ne-au fost cu adevărat aproape și ne-au ajutat în acțiunile noastre temerare, ne erau sau ne-au devenit prieteni. Că fără ei, Moara ar fi rămas, poate, o idee și, dacă nu erau acești prieteni dintotdeauna sau alăturați pe parcurs, nu am fi ajuns în aceste clipe frumoase și pline de speranțe.

privire de ansamblu Moara

De aceea, ne-am gândit că vrem să continuăm să dăm aripi ideilor noastre împreună cu toți cei care cred în noi și ideile noastre. Suntem oameni care, la începutul acestei povești, au încercat să se descurce singuri, dar în toți acești ani am învățat să renunțăm la mândrie și să cerem ajutorul. Și, de fiecare dată, familia și dragii noștri prieteni ne-au întins mâini puternice de ajutor. Am fost plăcut surprinși să vedem cum oameni pe care doar îi cunoscusem s-au atașat de noi și de Moară și ne-au oferit tot sprijinul de care erau capabili. Ne-am dat seama că de fapt, prieteni sunt peste tot, numai că nu-i cunoaștem încă, trebuie doar să găsim acea cale de a-i chema și vor veni către noi. Ceea ce am și început să facem în această primăvară și în celelalte ce vor mai fi.

Prin urmare, cine ne aude glasul și vrea să ne cunoască povestea, visele și, proiectele, este așteptat cu nerăbdare vineri, sâmbătă și duminică la Moara de hârtie din Comana. Vă vom povesti, în special, despre cel mai nou și mai complex proiect al Asociației Moara de hârtie, Satul meșteșugurilor, proiect finanțat de Innovation Norway, prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, în cadrul domeniului de finanțare Inovare în Industria Verde – România, ce susține proiectele cu impact pozitiv asupra mediului.

Orele la care vă așteptăm sunt: 11.00, 13.00, 15.00, 17.00. Înscrierile se fac pe e-mail la dana@moaradehartie.ro, prin mesaj pe pagina de facebook sau la telefon 0724.290.010. Intrarea va fi liberă. Totuși, dacă vă place la noi și credeți în proiectele pe care vrem să le dezvoltăm, orice donație este mai mult decât binevenită și ne ajută să mergem înainte, spre folos și bucurie!

Vă așteaptă cu prietenie,

Echipa Moara de hârtie



Oaspeți de onoare la Moara de hârtie
11 Noiembrie 2014, 12:23
Filed under: istorie, jurnal, moara, muzeu

Ieri, 10 noiembrie 2014, Atelierul-muzeu Moara de hârtie a primit o vizită cu totul și cu totul deosebită. Preasfinția Sa Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului,  împreună cu o delegație de la Chilia Sf. Gheorghe din Sfântul Munte Athos, condusă de Părintele Stareț Petroniu și însoțiți de Arhim. Dr. Mihail, Stareț al Sfintei Mănăstiri Comana, au avut curiozitatea și plăcerea să viziteze Moara de hârtie.

Am avut prilejul să cunoaștem oameni cu profunde trăiri duhovnicești, care au apreciat ceea ce am realizat la Moara de hârtie. Am primit multe încurajări, minunate cărți, icoana Sfântului domnitor martir Constantin Brâncoveanu împreună cu cei 4 fii ai săi, s-au conturat idei și viitoare proiecte care sperăm să se concretizeze și să aducă mult folos și bucurie. Însă darul cel mai mare a fost însăși această vizită neprogramată, apărută efectiv din senin, care ne-a umplut sufletele de bucurie și recunoștință.

Vizita a fost încununată cu o frumoasă rugăciune rostită în limba greacă, ce ne-a luminat întreaga zi și ne-a întărit credința că suntem pe Drumul cel bun, lung și aducător de pace sufletească.

O zi ce a intrat în istoria  Atelierului-muzeu Moara de hârtie și de care ne vom aminti mereu cu nostalgie și bucurie.

IMG_3733

 

IMG_3739

 

IMG_3741

 

IMG_3734



Trei ani ca un urcuș pe munte
12 August 2014, 09:26
Filed under: istorie, jurnal, muzeu, prieteni

Au trecut trei ani de când, în acel 6 august de poveste din 2011, de sărbătoarea Schimbării la față a Domnului, ne-am făcut curaj și am deschis porțile Atelierului-muzeu Moara de hârtie din Comana. Dincolo de ce am făcut până acum, sentimentul pe care îl simțim din ce în ce mai puternic, cu fiecare an, e că Moara de hârtie este un neprețuit Dar pentru noi, pentru cei care îi sunt aproape, pentru cei care îi calcă pragul.

Urcând anul acesta, chiar de ziua Morii, la aproape 2000 de metri, pe Vârful Toaca din Ceahlău, am simțit că viața noastră e ca un urcuș pe un munte înalt. Un urcuș în care contează pregătirea, partenerii de drum, curajul de a merge înainte, puterea de a te bucura de ceea ce întâlnești pe drum, dorința de a ajunge în vârf. Un urcuș în care obosești și uneori simți că nu mai poți, un urcuș în care poți să aluneci și să cazi, un urcuș în care ți-e teamă că nu vei reuși să ajungi până sus, dar știi că nu te mai poți întoarce, un urcuș în care ai nevoie de încurajări, de înțelegere, de sprijin, dar în același timp trebuie să ai puterea să oferi și tu același lucru celorlalți.

Urcușul pe un munte înalt și abrupt e întotdeauna răsplătit cu nenumărate daruri care îți dau puterea să mergi mai departe. Fie că e vorba de priveliști de neuitat, de un prieten pe care îl întâlnești pe drum, de o floare de colț sau de alte prețioase daruri, să urci un munte e o experiență de viață de neratat, acel fel de experiență care te face să descoperi multe despre tine. Așa am simțit noi urcând Ceahlăul, un munte plin de taine, bun și generos ca un bunic înțelept. Așa ne-a fost și viața, în cei câțiva ani de când am început să trăim cu adevărat, aici, la Comana.

Munti

În cei trei ani de când suntem aici, am trecut prin multe etape, în care ne-am străduit să ne adaptăm drumului, să-l înțelegem, să ne dăruim lui cu totul și să ne împlinim misiunea. Am făcut bine și am greșit deopotrivă, dar ne-am străduit să învățăm și am mers mai departe.

Citește în continuare